Dragi colegi ai
Promoției 1976, Facultatea de Drept – București,
Vă reamintim că anul acesta se împlinește o
jumătate de secol de la absolvirea facultății. Este un moment unic în viața
noastră, un al doilea semicentenar, cu siguranță nu îl mai prindem, așa că vă
rugăm să luați parte la data de 18
septembrie 2026 la ceremonia de revedere cu colegii, să ne bucurăm că suntem
iarăși împreună.
Evenimentul va comporta DOUĂ MOMENTE
distincte:
1.
Momentul
UNU: La FACULTATEA DE DREPT - București,
începând cu ora 11.00 (întâlnire cu cadrele didactice ale facultății, actuale
și cele care ne-au fost profesori în tinerețe, fotografii etc.). Sperăm din
toată inima să fim prezenți cât mai mulți, să veniți cu inima deschisă, să
profităm de această ocazie !
2.
Momentul DOI:
pentru cei temerari, pentru cei dornici de petrecere, ca în tinerețe, la
Restaurantul Hotelului Grand Continental, de pe Calea Victoriei nr. 56 va avea
loc Agapa colegială, adică DINEUL ANIVERSAR, începând cu ora 18.00, cu de toate: bucate, băutură, dans, voie bună,
glume și ce o mai fi.
Suntem
onorați să vă invităm să retrăim emoția acelor ani memorabili în cadrul acestei
întâlniri dedicate Semicentenarului
generației noastre.
IMPORTANT DE ȘTIUT:
-
Participarea
la MOMENTUL UNU este benevolă, nu vă trebuie decât entuziasm, determinare și bucuria
nemărginită de a ne revedea iarăși.
-
Cât
privește participarea la MOMENTUL DOI, avem o condiție din partea gazdei
hoteliere: trebuie să confirmăm cu certitudine numărul celor care vor participa
la MOMENTUL DOI. De aceea, vă rugăm să
ne transmiteți intenția de participare până la data de 30 iunie 2026, data până
la care trebuie achitat și avansul de 300 de ron, iar restul – care va fi
comunicat ulterior, până la data de 1 septembrie 2026, ca să se poată rezerva
sala de restaurant.
-
Pentru bună
desfășurare a acestui eveniment, este necesar să vă adresați Agenției de Turism
NOBIL TRAVEL, tel. 40721331165, personal doamnei Raluca, care va efectua
următoarele operațiuni:
-
va incasa
avansul pentru banchet, în valoare de 300 ron în contul acestei agenții de
turism, pe care vi-l va comunica doamna Raluca;
-
Pentru
colegii care vor veni din alte localități, va facilita soluții de cazare
avantajoase., inclusiv va oferi sprijinul necesar pentru a rezerva o cameră la
Casa de Oaspeți „Academica”, situată în imediata proximitate a Facultății, sau
la orice alt hotel;
-în
mesajul dumneavoastră, vă rugăm să menționați numele complet, grupa din care ați făcut parte în facultate, un număr de
telefon și o adresă de e-mail.
Vă rugăm să monitorizați constant aceste două site-uri cu numele Generația
76 ( https://drept-dtd.blogspot.com/
, respectiv pe pagina de Facebook cu numele GENERATIA 76 Facultatea
Drept București), pentru actualizări și detalii logistice și vă adresăm
rugămintea de a transmite acest mesaj și celorlalți colegi din „Generația 76” sau folosind orice mijloc de comunicare
aveți la dispoziție, pentru a ne asigura că nimeni nu va lipsi de la această
revedere istorică.
Vă mulțumim pentru
entuziasm și vă așteptăm cu drag!
Comitetul de
organizare

